Eruptia dintilor temporari

 

Eruptia dintilor temporari se desfasoara intre 6 – 30 de luni, erupand cate un grup dentar la interval de aproximativ 6 luni.

 

 

Ordinea eruptiei este:
• Incisivii: 6-12 luni
• Molari primi: 12-18 luni
• Canini: 18-24 luni 
• Molari doi: 24-30 de luni.


Dintii inferiori ii preced in eruptie pe cei superiori cu exceptia incisivilor laterali. Eruptia poate incepe mai repede, la 4-5 luni, sau mai tarziu, 8 luni, dar in general, la 30 de luni procesul este incheiat.

Pe durata procesului de eruptie pot sa apara urmatoarele manifestari:

Locale:


• Prurit gingival (mancarime) – copilul este agitat, plange mult, pofta de mancare este scazuta, duce la gurita jucarii sau degetele;
• Hipersalivatie;
• Inflamatii gingivale, hematoame;
• Pericoronarita congestiva- apare o roseata intensa la nivelul dintelui in eruptie, prurit,salivatie abundenta, refuzul alimentatiei
• Chistul de eruptie –sub forma unei tumefactii fluctuente, de culoare albastruie, aparut in jurul unui dinte temporar.

 

Generale:


• Manifestari febrile: Orice stare febrila asociata eruptiei dentare (temperaturi mai mari de 38 de grade C) care persista sau recidiveaza pe parcursul a mai multe zile necesita consult medical de specialitate care poate determina cauzele acesteia si stabili un tratament corect. Febra asociata eruptiei dintilor poate fi secundara scaderii usoare a imunitatii in aceasta perioada si astfel a contactarii unei infectii (cel mai frecvent infectii in sfera ORL).
• Tulburari digestive: lipsa poftei de mancare, greata, voma, diaree – ceea ce are ca rezultat stagnarea cresterii in greutate in acea perioada;
• Stare de agitatie, insomnie;

 

Sfaturi pentru diminuarea disconfortului secundar eruptiei dintilor:

• Folosirea suzetei din cauciuc ajuta la reducerea disconfortului provocat de eruptie
• Alimentatie predominant lichida sau cu semisolide
• Evitarea alimentelor fierbinti sau reci
• Masarea usoara a gingiilor copilului cu solutii/geluri care contin substante anestezice si antiseptice, poate diminua temporar durerea secundara eruptiei dintilor
• Administrarea de ibuprofen la recomandarea medicului.
• Pastrarea igienei locale
• Evitarea traumatismelor.

 

Dr. Vasian Ana-Roxana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *